Am renuntat de mult sa fiu ,o stanca
Am tot sperat ca viata-i mai adanca,
Dar m-am trezit la jumatatea ei ,
Iar anii ce-au ramas, sa nu mai fie grei.
Mi-e inima o pata de rugina
La tample ,flori albe din gradina ,
Si fata mea e camp ingalbernit de dor,
Pe care serpuieste, agale un izvor.
Am suflet greu de silnicia lumii
Caci arsita si gerul si picatura lunii
S-au adunat pe rand intr-o tipsie
Facandu-mi viata innegurata si salcie
Mi-e toamna trista si florile gradinii,
Stau ofilite, in miopia capruie a privirii.
In traista, pun caldura, geruri, ploi ce mai apuc,
Ce nevoita sunt in iarna sa le duc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu