Imi este greu sa scriu pentru ca am vrut sa uit ca nu mai este. Dar cate o zi pe an trebuie sa-mi aduc aminte...Am vrut sa ma gandesc mereu ca trebuie sa-i dau telefon, sa ma duc la ea sa-i duc o ciocolatica sau o bombonica sau o fructa, sa o luam mai mult pe sus pe unde voiam sa mergem pentru ca sa fie cu noi in permanenta. Dar nu mai este...si azi am fost fortata sa-mi aduc aminte sau mai bine spus sa constientizez ca nu mai este...
Ne spuneai mereu cat de greu o sa fie cand nu o sa mai avem la cine veni si niciodata nu am crezut ca as va fi pentru ca niciodata nu credeam ca o sa se intample, dar s-a intamplat...si acum am ramas cu sufletul ingreunat de ce am fi putut sa-ti spunem si nu ti-am spus de cat de mult am fi putut sa-ti facem cunoscuta dragostea noastra si poate nu am reusit intotdeauna, am fi putut...am fi putut...dar e prea tarziu...
Iti multumim Mamiticu, pentru tot ce ai facut pentru noi, pentru cat ne-ai iubit, pentru cat ne-ai ingrijit, pentru cat de devotata ne-ai fost si-ti cerem inca o data iertare pentru tot ce am gresit. Te iubim si o sa te iubim mereu pana timputile or sa treaca si or sa ne aduca din nou impreuna.
Prea putine flori pentru matale, Mamiticu!
Dumnezeu sa te ierte!
Ingerasul sa-ti vegheze somnul de veci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu