duminică, 1 mai 2011

1 MAI

  Dupa cum ati observat deja, luna aprilie a lipsit din ciclul postarilor mele despre datini si superstitii populare vechi. S-a intamplat asa din cauza lipsei foilor aferente acestei luni. Imi pare rau, dar cartea fiind foarte veche, probabil ca acele foi s-au pierdut din timpuri deja uitate de mult.
  Astazi am sa scriu despre luna Mai, tot din cartea veche si tot despre sarbatorile si obiceiurile crestine ale poporului nostru.
  As vrea sa-i multumesc surioarei-verisoarei mele stie ea pentru ce.





     Cateva flori de cires, visin si mar de la mine din livada pentru voi toti, cei care-mi vizitati blogul.

                 

                                    Maiu-Florar-Luna trandafirilor-Mai


      Luna Maiu era inchinata zeitei Maia, cea mai frumoasa din fiicele Pleionei, fiica lui "Atlas" rege mauritan. In aceasta luna, a trandafirilor si a iubirei care este cea mai frumoasa luna a anului, la Romani era oprit a se face casatorii de frica lemurilor(umbrele mortilor) care se credea ca-si indeplinesc rautatile mai mult in aceasta luna.
      Luna Maiu, este luna florilor. Romanii serbau pe zeita Flora; in fiecare an la finele lunii Aprilie si la inceputul lui Maiu. Zeita Florilor adorata in Grecia subt numele de "Chloris", avea altare in Roma. In fiecare an erau "Floralele", serbari ce tineau 5 zile cand se faceau vanatori si reprezentatii mimice si dramatice. Flora a fost sotia lui Zefir, ceea ce insemneaza ca vantul mangaie florile. Se crede ca cultul florilor a fost introdus in Roma de regele Sabin Tatius. Timp de cativa ani, "Floralele" au fost suspendate insa in anul 581 al fondarii Romei, edilul Servilius, dupa ordinul Senatului, restabili serbarea din cauza ca mugurii suferisera prea mult de intemperiile sezonului.
     In Grecia se celebra in fiecare an, in zilele de 6 si 7 a lunei Maiu " Thargelliile", serbari consacrate fie lui Apolon si Dianei, fie Soarelui si Orelor. Aceste serbari erau destul de ciudate: in ziua intai se jertfeau victime omenesti, niste indivizi osanditi la moarte erau manati in sunetele plantelor afara din oras, pe marginea marei; imprejurul gatului purtau ghirlande de smochine si tineau si-n maini. Pe drum victimele erau batute cu ramuri de smochin salbatic. Dupa ce ajungeau la locul executiei, victimele se suiau pe un rug de smochin caruia i se da foc, pe urma cenusa lor era aruncata in mare  si in vant.
     Prima zi a lunei Maiu i se mai zice si "Arminden", cand se serbeaza in zori de zi cu masa intinsa pe iarba verde cu miel fript si pelin.
     Congresele socialiste au ales prima zi de Maiu pt serbatoarea internationala a muncii.


                          Datini si superstitii poporale romanesti

In ziua de 1 Maiu
   In aceasta zi, dis de dimineata pana a nu rasari soarele e bine, spune traditia poporului, ca oricine sa se spele pe maini si pe fata cu roua ce cade peste noapte pe flori si ierburi; asemenea peste zi sa bea pelin ros, pe iarba verde.
   La romani aceasta zi era consacrata zeitei Flora si in parte si lui Bachus.

Scaloenii
  In joia din saptamana a patra dupa Pasti, se fac (mai ales in Dobrogea) Scaloenii.
  In acea zi mai multe fete din sat se aduna si fac Scaloianul, adica chipul unui om mititel, ca de o palma de lung, facut din lut apoi il pun intr-un sicriu din papura si-l dau pe Dunare ori pe balta, dupa care toate fetele incep a se face ca plang si a se vaicari, zicand urmatoarele versuri:
              "Scaloeni, Scaloeanu
                  Trupusor de Dician,
                     Scaloita, Scaloita,
                  Trupusor de cuconita
                Ma-ta ca mi te-a catat
              Te-a catat, te-a intrebat,
                   Prin padurea rara,
             Cu inima amara,
              Prin padurea deasa,
                Cu inima arsa."
    Dupa ce Scaloeanu s-a dat pe apa, toate fetele se intorc acasa, pun masa, fac bucate si placinte, mananca si fac hora iar flacaii canta din fluer si din cimpoi.
     In unele locuri(com. Hercuzeni, jud. Iasi) fetele ingroapa pe Scaloeni in padure in loc de a-l da pe apa, obiceiu care exist ain mai multe localitati din tara.

      In cartea din care va scriu mai figureaza referiri la datini legate de Ispas si Rusalii, dar pentru ca noi serbam anul acesta Inaltarea Domnului, in luna iunie iar Pogorarea Sf. Duh tot in iunie cade ca sarbatoare fixa in fiecare an, am sa postez la luna iunie aceste doua referiri.
      Din pacate nu am gasit nimic scris despre sarbatoarea " Sf. Imparati, intocmai cu Apostolii, Constantin si mama sa Elena", probabil este o omisiune de la editarea cartii.
 Va doresc lectura placuta si o luna Mai plina de reusite si bucurii!
                               

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu